NU NEGLIJA CIOBITURILE
Nu neglijați ciobiturile în parbriz! Mai ales cele mici sunt extrem de imprevizibile, putând să vă dea bătăi de cap oricând. Pentru că sunt mici (între 3 ș10 mm), șoferii au tendinţa să le neglijeze. În funcție de locul lor pe parbriz, puteți merge cu ele ani de zile sau se pot transforma în crăpături cât ai clipi!
De regulă ciobiturile mici (steluţe și ţinte) din preajma marginilor parbrizului „pleacă” primele. Din experienţă, toate avariile aflate la o distanţă de circa 10-12 cm de marginea parbrizului se transformă în crăpături aproape imediat dupa lovire. Parbrizul în aceste zone, fiind lipit de caroserie, este mai rigid și mai tensionat, mişcându-se odată cu aceasta. De aici și fragilitatea mai mare.Mai mult, ciobiturile aflate în apropierea gurilor de ventilație și dezaburire au obiceiul să se întindă mai ales în anotimpul rece. Din momentul în care diferenţa de temperatură dintre interiorul și exteriorul mașinii trece de 20 de grade, dilatarea diferită a celor straturi de sticlă duce inevitabil la crăparea celui fisurat.
De când a dat căldura, problemele s-au înmulțit, parbrizele sunt foarte incinse. Dacă se dă cu un pic de apă pe ștergător, este de ajuns pentru a porni o crăpătură!
Atentie deci la ciobiturile mici. Reparați-le din timp, sau vă pot cauza probleme mari!